"Bursucul" nu se dezminte! Suspendat dupa meciul cu Dinamo, Petrescu a urmarit meciul din Giulesti din tribuna, iar la final a acuzat din nou arbitrajul! "Am avut multe ocazii, am avut si gol valabil, care a fost anulat, au fost chiar mai multe rosii pentru cei de la rapid, dar s-a dat doar unul! Am avertizat ca vor fi greseli si au fost", a spus antrenorul Unirii.

Petrescu a declarat ca remiza inregistrata de Unirea Urziceni in meciul cu Rapid, scor 1-1, in etapa a 14-a a Ligii I, este un rezultat mincinos si a acuzat maniera de arbitraj a brigazii conduse de Al. Deaconu. "Au fost 15 minute echilibrate, dar apoi timp de 75 de minute echipa noastra a jucat de doua ori mai bine si a dominat la toate capitolele, si fizic si tactic si tehnic. Rezultatul este unul mincinos. Inca o data am dovedit ca ne meritam locul in clasament", a spus Petrescu.