Neimplicat in fotbal, Gica Popescu, fostul capitan al echipei noastre nationale, sta pe margine si observa tot ce misca in Liga I.

„Baciului” nu i-au scapat nici rezultatele jenante inregistrate in aceasta saptamana de echipele noastre de club in cupele europene. Campionatul intern n-are nicio reprezentanta in grupele Cupei UEFA, dupa ce, in ultimele trei editii, romanii erau pe cai mari.

In acest sezon, Romania a aliniat in Cupa UEFA patru formatii: Otelul Galati (calificata din Intertoto), CFR Cluj, Rapid si Dinamo (retrogradata din Liga Campionilor). Otelul si CFR au fost eliminate in turul doi preliminar al competitiei de Lokomotiv Sofia, respectiv Anorthosis Famagusta, iar Rapid si Dinamo au parasit intrecerea in turul intai.