Directorul tehnic al echipei Galatasaray Istanbul, Gheorghe Hagi, a declarat ca va analiza propunerea Federatiei Romane de Fotbal (FRF) de a prelua functia de antrenor al echipei nationale de fotbal. "Sunt la Galatasaray acum si ma preocupa mai mult problemele mele actuale, cele de a castiga campionatul, dar vom vedea. Normal ca niciodata nu poti sa refuzi atunci cand ti se ofera un post la tine in tara. Romania e intotdeauna pe primul plan, dar vom analiza", a spus Hagi. Tehnicianul roman este de parere ca Romania pastreaza sanse de calificare la Cupa Mondiala din 2006, din Germania. "Sanse avem, dar trebuie sa stim cum sa le jucam. Nu exista echipa in lume foarte buna, dovada a facut-o Grecia la Campionatul European. Chiar daca este vorba de adversari precum Cehia si Olanda, eu inca mai cred ca echipa Romaniei are valoare si ca le poate invinge acasa", a mentionat Hagi.