Inter Milano vrea neaparat sa-l achizitioneze pe fundasul roman Cristian Chivu, desi AS Roma, actualul proprietar al fotbalistului, a anuntat deja ca acesta e netransferabil. Potrivit agentiei Goalcity, Massimo Moratti, presedintele milanezilor, intentioneaza sa faca o noua oferta romanilor.
Initial, Inter pusese la bataie zece milioane de euro si un jucator - Marco Materazzi sau Nicolas Burdisso -, pentru a-i determina pe cei de la AS Roma sa-l cedeze pe fundasul roman. "Ros-galbenii" a respins propunerea, sustinind ca vor ca, in sezonul viitor, sa organizeze intreaga aparare in jurul lui Cristi Chivu.