Reprezentativa masculina de baschet a Romaniei sustine in acest weekend, in Sala "Constantin Jude" din Timisoara, ultimele meciuri de verificare inaintea returului din grupa C ai preliminariilor europene, tricolorii nostri fiind prezenti la Memorialul "Toni Alexe" alaturi de trei echipe din prima liga sarba.

Dupa usturatoarele esecuri din Portugalia, unde a fost pusa la zid, pierzand la scor toate disputele, ce-i drept, in cadrul unui turneu amical din care au lipsit vedetele Virgil Stanescu si Catalin Burlacu, reprezentativa masculina de baschet a Romaniei a revenit la matca si incearca in aceste zile sa elimine pe cat posibil minusurile care ne-ar putea elimina din competitia pentru reintrarea in elita europeana. Intarita de aparitia la lot a celor doi pivoti valorosi care evolueaza in Italia si Rusia, echipa noastra s-a chinuit sa castige amicalul de miercuri, cu BCM Timisoara, iar in acest weekend, este prezenta la Memorialul "Toni Alexe", competitie in care va intalni trei echipe din Serbia.