Diego Maradona va reveni in teren pentru un meci de showbol, sport asemanator cu fotbalul in sala, au anuntat organizatorii partidei dintre Argentina si Uruguay, programata la 5 august. Acest meci va marca revenirea fostului capitan al reprezentativei Argentinei, dupa ce acesta a avut probleme de sanatate in ultimul an.

Maradona, in varsta de 46 de ani, a fost spitalizat timp de 22 de zile in luna aprilie, ca urmare a unor probleme de sanatate cauzate de consumul excesiv de alcool. Apoi, el s-a aflat la recuperare aproape trei saptamani, intr-o clinica specializata.