Bonusul olimpic a fost deja virat in visteria FRH, oficialii COSR fiind de parere ca handbalistele au un potential urias pentru a obtine o performanta notabila la JO 2008.

Recenta calificare a reprezentativei feminine de handbal a Romaniei la turneul final mondial n-a ramas fara "ecou", presedintele COSR hotarand sa recompenseze performanta tricolorelor pregatite de Gheorghe Tadici si Dumitru Musi cu suma totala de 100.000 RON. "In aceasta perioada ne concentram pe programul Pol Romania, in care este inclusa si reprezentativa de handbal feminin. La cererea federatiei de specialitate, presedintele COSR, Octavian Morariu, a decis sa deblocheze aceasta suma de 100.000 de lei pentru premierea handbalistelor si a corpului tehnic care au reusit sa se califice la Campionatul Mondial din Franta.