Mai intii, a punctat Seedorf, iar apoi Inzaghi, golul de 0-2 venind in urma unei pozitii de ofsaid in care s-a aflat virful milanezilor. La conferinta de presa, antrenorul lui Bayern, Ottmar Hitzfeld, a declarat ca echipa sa nu merita sa se califice, avind in vedere fotbalul practicat: "Nu am aratat calitatea necesara pentru a invinge o formatie de clasa Milanului. Italienii au fost mai buni, iar eliminarea noastra este justa.

Bayern a intilnit o trupa inteligenta, care a stiut sa profite de cea mai mica eroare". Pe "Allianz Arena" s-a aflat si Alex Ferguson, managerul lui Manchester United venind in Germania sa spioneze viitoarea adversara din semifinale. Cel de-al patrulea sfert de finala nu a avut istoric. FC Liverpool a invins PSV Eindhoven si in retur (scor 1-0, gol Crouch, in minutul `67), dupa ce s-a impus in Olanda, cu un categoric 3-0.