Campania fulminanta de transferare a majoritatii componentelor de baza ale reprezentativei feminine tricolore de handbal a dat roade la Oltchim Rm. Valcea, echipa pregatita de Gheorghe Tadici reusind sa acceada in sferturile de finala ale Cupei Cupelor, dupa ce a dispus de doua ori de galonata grupare germana 1. FC Nurnberg. Castigatoare si in meciul tur disputat in Germania, cu 29-27, gruparea valceana a invins si in retur, cu 31-26 (13-10), la capatul unei intalniri in care Sala Sporturilor "Traian" s-a dovedit a fi neincapatoare pentru cei peste 2500 de spectatori prezenti in tribune.