Cu trofeul Webb Ellis alaturi, expus ca motivatie in tribuna oficiala pe toata durata partidei cu Georgia, nationala de rugby a Romaniei si-a continuat fara greseala drumul pentru calificarea la Cupa Mondiala ce va avea loc peste un an in Franta. Victoria cu 20-8 in fata gruzinilor aduce echipa la un meci de grupa C a competitiei care reuneste greii ovalului mondial, grupa din care fac parte Noua Zeelanda, Scotia, Italia si Tonga. Peste 2.000 de spectatori care au venit pe stadionul Ghencea II sa-i incurajeze pe "stejari" au avut parte de un meci extrem de disputat, dominat de-a lungul celor 80 de minute de catre elevii lui Robert Antonin si Daniel Santamans.