Unul dintre "clasicele" campionatului nostru, Ceahlaul Piatra-Neamt - Gloria Bistrita, se va relua astazi in Moldova. Pomenit ori de cite ori se doreste un exemplu elocvent pentru una dintre cele mai negre perioade din istoria fotbalului romanesc, cea in care blaturile insemnau deseori si 80% din meciurile Diviziei A, acest Ceahlaul - Gloria va insemna, mai mult ca sigur, ruperea de traditie.

Plecat din A in B acum doi ani, Gheorghe Stefan a revenit in prima liga nu doar ca sef al echipei, ci si ca primar de Piatra-Neamt si om important in PNL. Imaginea lui ar avea enorm de suferit daca acel celebru "sa fie bine si pentru mine, sa fie bine si pentru tine" s-ar reintoarce in prima liga cu autocarul Ceahlaului. In plus, Gloria este antrenata de Ioan Ovidiu Sabau, om greu de convins sa faca lucruri necurate.