Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a aruncat bomba, imediat dupa ce a sosit din turneul american. "Corleone" i-a acuzat pe unii "tricolori", fara a da insa nume, ca trag la masea in timpul cantonamentelor de la prima reprezentativa.

Scandalurile se pare ca se tin lant in sanul echipei nationale. Dupa ce Mirel Radoi a fost "exilat" 8 luni, pentru ca a mintit, iar Adrian Mutu a fost exclus din lotul pentru meciul cu nationala Columbiei din cauza atitudinii nerespectuoase fata de Victor Piturca, acum a venit randul si altor jucatori reprezentativi ai Romaniei sa intre in vizorul selectionerului. Concret, boss-ul LPF i-a acuzat pe unii dintre acestia, in cadrul emisiunii "Nasul", de la B1TV, ca beau.

"Jucatorii echipei nationale nu numai ca fumeaza, dar si beau. Nu vreau sa dau nume, insa este vorba de cativa fotbalisti reprezentativi ai Romaniei", a precizat Dragomir. Acesta a adaugat ca "nu sunt multi", dar ca "aia putini" sunt binisor atrasi catre bratele zeului Bachus. Astfel, seful Ligii a dezvaluit faptul ca si Victor Piturca, la fel ca si predecesorul sau, Anghel Iordanescu, se confrunta cu grave probleme de disciplina din partea unor jucatori cu firma ai nationalei.