Valentin Badoi s-a nascut in 16 decembrie 1975 la Turnu Magurele. A inceput fotbalul de performanta la echipa din orasul natal, Turris. Abia la 15 de ani a ajuns in Divizia A, debutand la un meci pierdut de echipa sa, FCM Bacau, 3-4, in Ghencea, cu Steaua. A fost remarcat de Mircea Rednic, cel care l-a adus cu el la Rapid, in 2002. Interesant este ca in cele doua sezoane petrecute la Bacau, Badoi a lipsit doar la un singur meci oficial, in sezonul 2001-2002. Foarte disciplinat, mijlocasul dreapta nu a fost niciodata eliminat de cand joaca in primul esalon.
Modest si prost platit
In cei aproape patru ani petrecuti la Rapid, Valentin Badoi a lipsit doar intr-un singur meci, la Timisoara, in aceasta primavara, cand a fost menajat de antrenorul Razvan Lucescu pentru jocurile din Cupa UEFA. Prestatiile sale exacte au fost remarcate de Victor Piturca si Badoi a devenit nelipsit de la convocarile echipei nationale. In ciuda prestatiilor sale, conducerea clubului Rapid l-a platit destul de prost, comparativ cu alti fotbalisti din lot. Pana in aceasta iarna, internationalul avea un salariu anual de doar 30.000 de euro, iar abia dupa ce a amenintat cu plecarea, suma i s-a dublat. Intrebat care este secretul acestui jucator, Marian Dumitru, doctorul Rapidului, a glumit: "Nu-i roman, are sange de neamt!" . Apoi, doctorul Dumitru ne-a explicat ca Badoi se pregateste foarte constiincios si are o viata extrasportiva ireprosabila. Se alimenteaza corect si, mai ales, nu pierde noptile nici chiar in vacanta.
Precedentul Duckadam
Singurul fotbalist roman inscris in celebra "Carte a Recordurilor" este Helmuth Duckadam. Cele patru lovituri de la 11 metri parate in finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, din 7 mai 1986, i-au adus celebrului portar al Stelei recunoasterea internationala. Steaua a castigat atunci cel mai tare trofeu european intercluburi, iar Helmuth Duckadam a devenit alaturi de Nadia Comaneci, Ilie Nastase si Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai cunoscuti sportivi romani ai tuturor timpurilor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Fotbalistul care nu se accidenteaza niciodata.