Dupa 1-1 in Giulesti, stelistii promit fanilor o calificare in penultimul act al competitiei. Desi un rezultat nul le-ar fi suficient pentru a-si indeplini misiunea, elevii lui Cosmin Olaroiu nu iau deloc in calcul o asemenea varianta. "Nici nu se pune problema sa intram pe gazon cu gandul de a juca la 0-0. Ar fi cea mai mare greseala pe care am face-o", a spus, sigur pe el, Andrei Cristea unui post de televiziune. Cel mai bun om al Stelei in partida de la Galati, unde a marcat de doua ori si a scos penalty-ul transformat de Radoi, este sigur ca el si colegii sai vor face spectacol pe "National".