La zece ani de la cistigarea primului titlu european, Irina Slutskaya (foto) a devenit o legenda a patinajului mondial, incununindu-se pentru a saptea oara campioana continentala in cadrul probei feminine din cadrul Campionatului European de la Lyon. Prima patinatoare din lume, care a realizat intr-un concurs combinatia triplu Lutz cu tripla intoarcere, a scris istorie pe gheata patinoarului din Palatul Sporturilor, batind recordul celor sase titluri detinute de germanca Katarina Witt si norvegianca Sonja Henie. Talentata patinatoare, care va implini 27 de ani pe 7 februarie, cu o zi inaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de iarna de la Torino, ajutata de acordurile flamenco ale programului ales, s-a impus in fata compatrioatei Elena Sokolova si a italiencei Carolina Kostner.

"Mi-am inscris numele in istorie. Poate ca altcineva, peste 10 sau 20 de ani, va declara intr-o conferinta de presa ca a batut recordul Irinei Slutskaya. Este cel mai bun sezon al meu si concursul a fost o repetitie buna pentru Olimpiada", a declarat ea. Roxana Luca, singura reprezentanta a Romaniei in concurs, a fost nevoita sa abandoneze din cauza unor dureri la spate, urmind ca dupa citeva zile de pauza sa-si reia programul de pregatire, pentru a merge la Olimpiada de iarna.