Invincibilitatea Romaniei la CM din Rusia s-a incheiat in finala. Dupa noua victorii consecutive, elevele antrenorilor Tadici si Musi au fost invinse in ultimul act de Rusia, scor 28-23.
Prezenta Romaniei in finala CM a coagulat lumea sportului si cea a politicului. In "Palatul de gheata" din Sankt Petersburg s-au aflat primii oameni din stat si din sport, dar ei nu au avut bucuria de a asista la un nou titlu mondial pentru jocurile de echipa din Romania.
Tricolorele nu au mai reusit un joc atat de bun ca in precedentele noua intalniri. Ele s-au lovit de data aceasta de cea mai puternica defensiva de la editia cu nr. 17 a CM, una cu o medie de inaltime pe centru de 1,85 m! Antrenorii romani au inceput cu aproape tot ce aveau mai bun. Exceptand-o pe Simona Gogarla, care a fost folosita alternativ cu Narcisa Lecusanu, pe teren s-au aflat toate jucatoarele care au uimit lumea handbalului zilele anterioare. In ciuda acestui fapt, angrenajul a scartait, atat in atac, unde solutiile ar fi trebuit sa vina de la extreme, cat si in aparare. Portarii nu au mai vrajit mingea, iar spatiile au fost prea numeroase, dandu-i dureri de cap lui Tadici, care s-a miscat ca un leu in cusca.
Romania nu a inceput rau, doua faze rapid finalizate de Ardean ducand scorul la 2-0 pentru tricolore.
Treptat, Rusia a pus stapanire pe joc si, profitand de rateurile fetelor noastre din atac, s-a distantat lin si sigur: 12-6 in min. 19. La pauza a fost 17-12 pentru gazde, iar dupa aspectul jocului se parea ca "zbornaia" nu va avea probleme in a-si apropria cel de-al doilea titlu sub numele de Rusia.
Asa a si fost. Slavele s-au desprins la 27-19 (min. 50), inscriind chiar si in inferioritate de doua jucatoare, iar meciul era terminat. Obosite dupa ultimele 60 de minute jucate la CM, dar si dupa o campanie de exceptie, romancele au avut puterea de a se bucura la final. Antrenorii le-au imbratisat si au savurat impreuna momentul in care au mangaiat medaliile de argint. Poate ca data viitoare va fi aur, cine stie?
Dinu si Elisei, in all-star teamul Mondialului
Ziaristii prezenti la Mondiale au votat ieri echipa ideala, cu cele mai bune jucatoare pe posturi la aceasta editie. Luminita Dinu (foto, a treia din stanga) a primit trofeul pentru cel mai bun portar, iar Valentina Ardean pe cel cuvenit celei mai bune extreme stanga. Celelalte vedete ale competitiei au fost: Liudmila Bodnieva (Rusia / pivot), Sun-Hee Woo (Coreea de Sud / extrema dreapta), Pearl Van Der Wissel (Olanda / inter stanga), Anita Gorbicz (Ungaria / centru) si Grit Jurack (Germania / inter dreapta).
"A fost foarte greu acest Campionat Mondial, dar trebuie sa fim multumiti cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Se poate continua pe acest drum, Romania poate ajunge campioana a lumii. Numai sa fim noi unite. Nici nu ma gandeam ca voi ajunge in echipa lumii."
Valentina Ardean
"Sunt foarte emotionata. Ma bucur enorm pentru aceasta medalie pe care mi-am dorit-o de acum 11 ani, de cand am debutat."
Steluta Luca
"Nu m-am asteptat sa fiu aleasa in cea mai buna echipa de la Campionatul Mondial.
Le multumesc colegelor mele, celor de acasa si in special lui Gheorghe Tadici. El m-a descoperit si m-a luat la nationala."
Luminita Dinu
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Si locul 2 e frumos!.