"Am vorbit cu Borcea. Crede ca e blestem. L-am trimis pe duhovnicul meu sa-i faca sfintire la casa. Era suparat. I-am zis ca pana se cununa, pe 28, si apoi o sa aiba noroace. Mi-a zis daca poate pana atunci sa-i faca o sfintenie si l-am trimis pe duhovnic. Ca sa se califice, ca altfel iar dadea prin balarii. Macar sa ia un punct si acum in campionat", a spus Becali, potrivit MEDIAFAX.

Echipa Dinamo Bucuresti a terminat la egalitate, scor 2-2 (2-2), meciul disputat, joi, pe teren propriu, in compania formatiei croate NK Varazdin, in prima mansa a turului trei preliminar al Ligii Europa.