"De ce nu a existat control antidoping la meciul contra Australiei, cand existau la toate partidele? Pentru a juca in meciul cu Australia ne-au dat o cafea rapida. Puneau ceva in cafea si datorita acelei substante alergam mai mult", a declarat Maradona pentru postul America, citat de MEDIAFAX.

Fostul numar 10 l-a acuzat in acest sens pe presedintele Federatiei Argentiniene (AFA) si vicepresedinte al FIFA, Julio Grondona, pe care il critica fara incetare de la demisia din functia de selectioner, in iulie 2010.

"Iti fac zece controale si, ca din intamplare, nu se face la acest meci. Era o capcana si Grondona stia", a declarat Maradona, eliminat de la CM-1994 pentru un control pozitiv cu efedrina.