Presedintele FR Handbal, Cristian Gatu, a anuntat ca sedinta de analiza a evolutiei reprezentativei feminine la EURO 2004 din Ungaria va avea loc pe data de 4 ianuarie, Cornel Otelea urmand sa fie inlocuit din functia de antrenor principal. "Comisia Tehnica se va reuni intr-o prima sedinta de analiza pe 4 ianuarie. La aceasta vor lua parte si jucatoarele Nationalei care se vor afla in tara, dar si intregul staff al reprezentativei. In aceasta sedinta se vor face propuneri pentru functia de antrenor, Cornel Otelea urmand sa fie inlocuit", a declarat pentru Mediafax presedintele FRH, adaugand ca decizia finala ii va apartine. Totodata, Gatu a mai spus ca intrunirea largita a Consiliului Director este programata imediat dupa intrunirea Comisiei Tehnice.