"Avem un acord cu jucatorul, dar el trebuie sa-si rezolve situatia cu Fiorentina. Vedem cum vor decurge lucrurile in zilele urmatoare", a declarat Marin pentru site-ul tuttomercatoweb.com, potrivit MEDIAFAX.

Pe de alta parte, site-ul calciomercato.com a scris, joi, ca formatia ucraineana Sahtior Donetk, pregatita de Mircea Lucescu, este pregatita sa faca o oferta de trei milioane de euro pentru achizitionarea lui Mutu.


Desi Adrian Mutu i-a cerut scuze presedintelui clubului, Andrea Della Valle, pentru ceea ce s-a intamplat la inceputul acestei luni, gruparea Fiorentina nu si-a schimbat punctul de vedere si a inaintat la Colegiul arbitral al ligii din Italia o cerere prin care solicita excluderea lui Adrian Mutu din echipa si de la antrenamente pana la sfarsitul anului, precum si suspendarea integrala a salariului acestuia pana in iunie.