Acum doua saptamini, organigrama Stelei a suferit modificari importante la virf. Astfel, MM Stoica, fost presedinte executiv, a devenit manager general, iar Valeriu Argaseala, care ocupa postul de director executiv, urma sa preia atributiile lui MM. Ieri, Gigi Becali a dezvaluit insa ca vrea sa faca o mutare-bomba.
"I-am propus lui Lacatus postul de presedinte dupa ce Argaseala a refuzat. Marius a spus ca se gindeste si imi va da un raspuns. Astfel o sa dovedesc ca nu este adevarat ca eu nu il doresc pe Lacatus in Ghencea", a spus Becali. Revenit in tara din Italia, unde a participat la nunta lui Mutu, "Fiara" a comentat aseara: "Este adevarat ca domnul Becali m-a sunat. O sa am o intilnire cu dinsul pentru a vedea mai exact despre ce este vorba".
Lacatus (41 de ani) a fost la un pas sa revina la Steaua in vara lui 2004 ca antrenor, dar a pierdut in fata lui Walter Zenga, ales prin vot de jucatori.
Lacatus la Steaua
A jucat in Ghencea 14 campionate, in perioadele 1983-1990 si 1993-1999
Meciuri / goluri la Steaua: 357 / 98
Palmares:
- Cupa Campionilor Europeni (1986)
- Supercupa Europei cu Steaua (1987)
- de 10 ori campion al Romaniei (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998)
- 6 Cupe ale Romaniei (1985, 1987, 1989, 1996, 1997, 1999)
- Supercupa Romaniei (1994, 1995, 1998)
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Laca presedinte la Steaua?.