Stadion: Gheorghe Hagi. La "oficiala" insusi Regele Gheorghe Hagi. Pe teren: Steaua, cu echipa de baza. In tribune o atmosfera senzationala pe care probabil stelistii n-ar fi avut-o nici daca ar fi jucat acest meci in Ghencea. In tur: 3-0 pentru campioana Romaniei. Cu atitea nume mari si atuuri in spate, Steaua a avut o misiune usoara aseara.
Purtata de valurile facute de cei 15.000 de spectatori, ros-albastrii si-au inghesuit adversara in terenul advers din primele minute, insa in prima jumatate de ora norvegienii au scapat nesifonati pentru ca Bostina n-a gasit tinta (6), Ghionea a reluat cu capul peste (11), iar Banel, singur cu portarul advers, a tras in acesta (22).
In ultimul sfert de ora al primei reprize stelistii au facut insa dreptate dar si spectacol. Dica a aratat de ce Steaua a suspinat dupa el in "dubla" cu Rosenborg, iar Bostina a ridiculizat o echipa care a patimit aseara pentru tot ghinionul pe care romanii l-au avut in meciurile cu campioana Norvegiei.
Show-ul Stelei nu a incetat nici la reluare. Nicolita a continuat sa manince terenul, Iacob si-a facut norma de goluri marcate in cupele europene, iar Goian a vrut sa-i demonstreze lui Flo si a reusit ca fotbalul de azi inseamna in primul rind ambitie si forta. Lui Paraschiv (55) si lui Dica (56) li s-au facut mila de adversari si au ratat incredibil, oferind sansa norvegienilor sa marcheze golul de onoare. Prea putin pentru a sterge impresia de aseara: spectacol Steaua si calificarea in grupele Cupei UEFA obtinuta cu zimbetul pe buze.
Becali s-a bucurat de calificarea Rapidului
Patronul ros-albastrilor, Gigi Becali, impreuna cu Mihai Stoica, Teia Sponte si Valeriu Argaseala au urmarit prima repriza a meciului Rapid-Feyenoord pe holul de la tribuna oficiala a stadionului "Gheorghe Hagi". Stafful Stelei a exultat la golul inscris de Buga, in minutul 13. "Este foarte bine ca s-a calificat Rapidul, ca sa aduca puncte pentru Romania. Sa dea Dumnezeu sa se califice si Dinamo!", a spus Becali.
5
goluri a marcat atacantul Victoras Iacob in acest sezon in meciurile din cupele europene. Pe linga reusita de aseara, Iacob a mai dat un gol in returul cu Shelbourne, cite unul in dubla cu Rosenborg si altul in turul cu Valerenga
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Calificare show!.