Initial, Comisia de Disciplina stabilise ca Steaua si Dinamo sa joace doua etape, respectiv una, cu portile inchise, dar Doru Viorel Ursu a iertat cele doua grupari dupa ce a fost presat de cei din FRF. Presedintele Comisiei de Disciplina, Doru Viorel Ursu (in mijloc), a anutat ca va sesiza compartimentul de competitii al FRF, care va trebui sa decida daca echipele care n-au jucat cu titularii in "16-imile" Cupei Romaniei au desconsiderat competitia, urmind sa fie sanctionate daca raspunsul va fi afirmativ

Ieri, ora 14:15. In sediul LPF incepe sedinta Comisiei de Disciplina, care judeca incidentele de la meciurile Steaua - Dinamo si de la CFR Cluj - Poli Timisoara. Sint prezenti doar 3 dintre cei 5 membri ai forului FRF: Doru Viorel Ursu, Gheorghe Nedelescu si Victor Cicu.

La ora 16:00, dupa ce Comisia a deliberat, unul dintre membri a parasit sala, plecind acasa. Decizia fusese deja luata: Steaua doua etape cu portile inchise, Dinamo si Otelul o etapa, ultima echipa penalizata pentru ca spectatorii ei au strigat sloganuri rasiste impotriva Rapidului. Hotarirea, aflata de presa, a fost fost publicata pe site-urile ziarelor, inclusiv al Gazetei, si pe stirile electronice ale diferitelor televiziuni.

Cum s-a modificat decizia

Cind Doru Viorel Ursu se pregatea sa se prezinte in fata ziaristilor pentru a anunta verdictul, secretarul Comisiei, Alexandru Ionita, a primit un telefon din partea ofiterului de presa al FRF, Paul Zaharia. Acesta i l-a dat la telefon pe unul dintre oamenii influenti din Federatie. "Spune-i lui Ursu sa schimbe decizia. Nu putem sanctiona si pe Steaua, si pe Dinamo, iese iures prea mare", a fost ordinul primit.

Ionita s-a intors in sala si i-a spus sefului Comisiei, moment in care Ursu si Cicu au reanalizat cazul, incercind sa-l incadreze la alt articol. Sedinta a mai durat inca 40 de minute si, desi inauntru erau doar doi dintre cei 5 membri ai forului, prea putin pentru ca o decizie sa poata fi statutara, Ursu a decis schimbarea verdictului, pe care l-a anuntat sec presei: "Steaua, avertisment si 2.000 de euro, Dinamo, tot avertisment si 1.000 de euro amenda"!

"E de risul lumii ca Steaua sa primeasca aceeasi sanctiune ca si Poli Timisoara, pentru ca cei din Ghencea sint ultrarecidivisti. Dar asa se intimpla cind Ursu judeca numai dupa interese. Decizia e nestatutara pentru ca a fost luata doar de doi membri ai Comisiei, si nu de 3, minimul necesar"
Declaratie data de unul dintre sefii LPF

"N-a fost nici o decizie initiala si nici n-a plecat nimeni dintre cei care am fost ieri pina nu s-a luat decizia. Eu pot sa anunt si de unul singur verdictul, dupa ce solicit parerea si celorlalti membri. In acest caz, toti din Comisie am fost de acord cu hotarirea finala"
Doru Viorel Ursu

"Cind am plecat de la Comisie ramasesera de discutat mai multe variante de sanctiuni. Am fost sunat pe drum si am fost de acord cu avertisment si amenda pentru Steaua si Dinamo"
Gheorghe Nedelescu, membru al Comisiei de Disciplina

"Eu am lipsit de la Comisie si acum, dupa ce am auzit ce s-a intimplat, imi pare bine ca n-am fost acolo. Si inca un amanunt, Doru Viorel Ursu nu mi-a solicitat nici o parere vizavi de decizia luata"
Alexandru Boc, vicepresedinte Comisia de Disciplina

Comisia a prezentat probe false

Unul dintre cele mai hilare momente din cadrul sedintei Comisiei de Disciplina de ieri a fost cind Doru Viorel Ursu a scos din dosarul cazului Steaua - Dinamo o fotografie care reprezenta galeria "ciinilor" la un meci din Ghencea afisind un banner pe care scria "M... Steaua". Citiva reprezentanti presei aflati in sala i-au atras atentia directorului sportiv al clubului Dinamo, Constantin Danilescu, ca imaginea nu este de la meciul disputat duminica trecuta, ci de la unul mai vechi, jucat in 1999. "Ce facem aici, ne dati materiale capcana?", i-a intrebat Danilescu pe membrii comisiei. "Proba a fost luata dintr-un ziar aparut dupa meci, nu e vina noastra", a fost raspunsul naucitor al celor din comisie.

Poate interzice accesul suporterilor pe stadion

Pe linga avertisemntul si amenda date Stelei si lui Dinamo, Comisia de Disciplina a FRF a mai aplicat un articol din regulament in cazul incidentelor petrecute la derby-ul de duminica. "Cele doua cluburi sint obligate sa refuze accesul in stadionul propriu, pe o perioada de doi ani, al suporterilor nominalizati in rapoartele Jandarmeriei, cele incheiate deja si cele care vor conduce la identificarea persoanelor turbulente. E o metoda pe care o aplicam in premiera in Romania si sper ca va da roade", a explicat Doru Viorel Ursu.

Valerenga eliminata din Cupa

Adversara Stelei in turul I al Cupei UEFA a fost eliminata, miercuri, din Cupa Norvegiei, dupa ce a fost invinsa in semifinale cu scorul de 2-0 de formatia Lillestrom. Meciul retur dintre Steaua si Valerenga se va disputa joi, 29 septembrie, la Constanta, de la ora 20:00. In tur, Steaua a invins, la Oslo, cu scorul de 3-0.

Cel care l-a injurat pe MM e colonel MApN

Jandarmeria a anuntat ieri ca suporterul care l-a injurat ca la usa cortului pe presedintele Stelei, Mihai Stoica, in timpul meciului de miercuri, de pe Giulesti, din "16-imile" Cupei Romaniei este colonel MApN in rezerva. Fanul respectiv are 60 de ani, se numeste Ion D. si a primit din partea jandarmilor o amenda in valoare de 600 RON.