"Nu s-a pus problema inlocuirii lui Radu Voina, el ramane selectioner", a afirmat sursa citata.
Consiliul de Administratie al FRH s-a reunit marti pentru a analiza situatia nationalei feminine de handbal a Romaniei dupa participarea la CM din China, unde tricolorele au obtinut locul 8, desi erau printre favoritele la titlul mondial.
Comisia Tehnica a stabilit, luni, sa propuna Consiliului de Administratie al FRH ca Radu Voina sa ramana in functia de selectioner al nationalei feminine de handbal a Romaniei, in timp ce un membru l-a propus pe Gheorghe Tadici pentru banca tehnica a primei reprezentative.
Radu Voina a prezentat la Comisia Tehnica raportul sau legat de activitatea echipei nationale pe anul 2009. Voina a fost numit selectioner in septembrie 2008, el inlocuindu-l pe Gheorghe Tadici.
Pana acum, cu Voina pe banca tehnica, nationala feminina a ocupat locul 5 la Campionatul European din Macedonia si locul 8 la Campionatul Mondial din China. De asemenea, cu el pe banca, nationala feminina a castigat Cupa Mondiala din Danemarca, o competitie amicala la care participa cele mai bune selectionate ale handbalului feminin.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Radu Voina ramane selectionerul nationalei feminine a Romaniei.