"Sa fii eliminat de la Turneul Campionilor, ei bine, acesta e tenisul, orice se poate intampla. Nu am venit la Londra cu incredere foarte mare in mine, iar in momentul cand a trebuit sa joc bine, nu am facut-o. Am facut greseli, dar m-am si luptat mult. Am incercat mereu sa fiu cel mai bun, dar in aceste partide nu a fost de ajuns", a spus Nadal dupa infrangerea in fata lui Davidenko, rusul reusind a doua victorie consecutiva in fata ibericului, relateaza NewsIn.

Rafael Nadal pierduse si primul meci din cadrul Turneului Campionilor impotriva suedezului Robin Soderling. Cel din urma si-a asigurat deja un loc in semifinalele competitiei dupa ce a trecut in al doilea joc de Novak Djokovic.

In ultima etapa sunt programate intalnirile Nadal-Djokovic si Soderling-Davidenko, cand se va decide si care va fi cel de-al doilea calificat in penultimul act al turneului.