"E nemaipomenit ce a fost. Era baiatul in poarta si a aparat un 11 metri, dar mingea l-a lovit in stomac. S-a ridicat, a mai aparat un 11 metri, a mai parat cateva lovituri, iar in cele din urma a cazut pe teren. S-au dus medicii la el, dar nu au mai avut ce face. A venit acum politia aici, iar maine, din cate se pare, o sa ii faca si autopsia sa vada ce s-a intamplat. Nu imi explic, pentru ca sutul ala care l-a lovit nu a fost asa puternic. Cine stie ce o fi avut. Nici macar nu a fost lovit in cap sau asa ceva. Si baiatul care a tras, Ivascu, e distrus", a spus antrenorul celor din Giurgiu, Marin Barbu, pentru NewsIn.

Alexandru Iatan avea 19 ani si era elev la colegiul Mihai Viteazu din Ploiesti. Iatan era legitimat la gruparea Astra Ploiesti, dar fusese imprumutat la formatia din Liga a II-a, Dunarea Giurgiu, pana la finalul sezonului pentru a avea sansa sa joace mai mult.

Jucatorul se afla doar la cel de-al doilea antrenament efectuat cu noua lui echipa.