"Eu sunt alaturi de club si voi fi mereu. Ma bucur pentru rezultatele bune si ma intristez pentru cele slabe. Eu nu ma pot intoarce la Dinamo, pentru ca nu am plecat niciodata cu adevarat de acolo! Eu am ramas un actionar pasiv. Inca nu mi-a trecut supararea pentru esecul din sezonul trecut si mai am nevoie de putin timp pentru a ma reface. Daca echipa imi va demonstra ca poate face performanta, voi face si eu un pas spre impacare", a declarat Turcu pentru Cancan. Faptul ca afaceristul este foarte interesat de viitorul "cainilor" este subliniat si de discutiile pe care le-a avut in aceasta saptamana cu alti dinamovisti infocati.

Una dintre persoanele cu care a dialogat Turcu a fost Dan Matei Agathon, ex-ministrul Turismului, care i-a dat exemplul personal despre cum iti poti astampara dorul de fotbal, dupa ce esti dezamagit de Dinamo, prin intermediul celorlalte domenii de investitii.