Iosip Vinski, ai carui rivali spun ca ar putea candida impotriva lui Timosenko la alegerile prezidentiale de la inceputul anului viitor, a spus ca guvernul nu ia suficiente masuri pentru a pregati campionatul european de fotbal, pe care Ucraina il va gazdui impreuna cu Polonia, informeaza NewsIn.

"Premierul blocheaza desfasurarea resurselor necesare pentru construirea infrastructurii necesare campionatului", a spus Vinski.
Pregatirea campionatului constituie unul dintre numeroasele subiecte de divergenta cu premierul, care il obliga sa demisioneze, a spus ministrul.

Presedintele UEFA, Michel Platini, a avertizat luna trecuta ca acest campionat va fi mutat la Varsovia, daca nu sunt rezolvate problemele legate de principalul stadion, aeroport si de infrastructura de transport din Ucraina.
Vinski este al patrulea ministru care se retrage din guvern anul acesta.