"Eu va spun ca om care se uita mult la sport, daca nu era interventia DNA, Urziceni nu era campioana niciodata. Este parerea mea de microbist. Dupa parerea mea, daca nu se interfera pe un incident, habar n-am cine sunt domnii care sunt chemati, mai stiu niste nume de arbitri dintre ei, pe unii chiar i-am respectat si imi pare rau ca sunt in situatia asta, dar ma indoiesc ca Urziceniul ar fi fost campioana daca o institutie a statului nu era curioasa sa vada ce e cu arbitrajele", a opinat presedintele Traian Basescu, angrenat, in cadrul emisiunii "Nasul", intr-o discutie despre fotbal si DNA.

Cat despre speculatiile potrivit carora seful statului ar fi avut legatura cu un alt dosar din lumea fotbalului, cel al finantatorului Stelei, actualul eurodeputat Gigi Becali, presedintele le-a catalogat drept "miniciuni ordinare". "Cum sa dai dispozitia unui procuror, cum sa te vinzi unui procuror?", a spus Basescu.

Echipa antrenata de Dan Petrescu, Unirea Urziceni, a devenit, miercurea trecuta, campioana Ligii I, editia 2008-2009, castigand pentru prima data in istorie acest trofeu, la doar 3 ani dupa ce a reusit sa promoveze in Liga I.

La sfarsitul lunii mai, procurorii au pus sechestru pe bunuri ale arbitrilor Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu si ale observatorului FRF Marcel Lica, pentru ca acestia sa restituie sumele pe care se presupune ca le-au primit ca mita de la finantatorul FC Arges, Cornel Penescu.