"Inca nu am discutat cu Bucsaru, dar si daca as fi facut-o, nu as fi spus. Deocamdata, asta e doar ideea mea. Trebuie sa mai asteptam, pentru ca Steaua s-ar putea sa bata Unirea si sa mearga in cupele europene. Acum depinde si de suporteri, pentru ca am inteles ca ei nu sunt foarte fericiti in legatura cu acest aspect. Oricum, daca se face ceva, Steaua va absorbi Unirea si nu va ceda nimic. Ramanem cu palmares, cu tot si luam vreo 15 jucatori, antrenor si locul in Liga Campionilor. Nu gresesc cu nimic, ar fi un an de umbra pe care eu l-as lumina", a spus Becali, la Sport.ro.

Patronul Stelei a mai afimat ca din punct de vedere legal fuziunea se poate face, iar FRF nu ar putea impiedica acest lucru. "Noi functionam dupa Legea 31, a societatilor comerciale. Conform acestei legi civile, putem face fuziunea, doar ca trebuie sa accepte si Federatia. Intr-un fel, ei vor fi obligati, pentru ca un regulament sportiv nu poate opri o lege organica. Nu stiu ce a zis Lupescu, dar el nu se prea pricepe la legi", potrivit NewsIn.

Pe de alta parte, presedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a explicat ca fuziunea nu este posibila, din punct de vedere al regulamentelor, si nu se va face: "Steaua are licenta pentru sezonul 2009/2010 si Unirea la fel. Daca aceasta diversiune ar fi avut un fundament real, ar fi trebuit facuta pana la 31 martie. Nu suntem interesati de fuziune si vom ramane FC Unirea Urziceni. Domnul Gigi Becali ii propune degeaba ceva domnului Bucsaru, pentru ca garantez eu ca formatiile nu vor fuziona".

Gigi Becali este de parere ca Unirea Urziceni "este campioana in proportie de 90%, chiar daca mai are doua meciuri grele" si sustine ca ialomitenii vor juca pe stadionul Stelei, daca vor merge in grupele Ligii Campionilor.