Intrat in vizorul presedintilor de club din Liga intai, dar si al DNA, din cauza convorbirilor telefonice din scandalul arbitrilor, Florin Prunea neaga deocamdata toate acuzatiile care i se aduc si incearca sa-si pastreze o imagine imaculata.
Misiune grea, daca nu imposibila, atat timp cat pana si presedintele FRF, Mircea Sandu, a anuntat ca ac-tualul sef al compartimentului Relatii Internationale va fi sanctionat administrativ. Blandetea acestei sanctiuni in comparatie cu gravitatea faptelor se poate explica totusi prin aceea ca fostul international a actionat, nu o data, atunci cand cazul o cerea, in interesul federatiei.
Iar unul dintre aceste interese a fost, la finalul campionatului precedent, salvarea de la retrogradare a Ceahlaului lui Gheorghe Stefan, cel care ii plimbase cu caleasca pe Sandu si pe Lupescu la vizita acestora la Piatra Neamt.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Prunea voia salvarea Ceahlaului.