Dupa ce a fost vinduta de doua ori lui Netoiu, la aburii vinului lui Dinescu, Universitatea Craiova a ajuns de ieri in miinile lui Adrian Mititelu. "Pretul corect" avansat de autoproclamatul actionar majoritar al "Stiintei", prin firma SC Cetatea Banilor SA, este de 700.000 de euro. Nu putini au fost insa cei care au spus ca de fapt Mititelu nu i-a dat nici un eurocent lui Staicu, ci a avansat suma doar pentru a-si face reclama si a-si dovedi bonitatea financiara.

De fapt, se spune, Mititelu si Staicu au facut un schimb reciproc avantajos, ultimul primind in locul pachetului majoritar de la Universitatea o benzinarie din cartierul "1 Mai". In pretul anuntat intra "palmaresul, brandul, jucatori care au mai ramas, autocarul, precum si baza sportiva din Lunca Jiului".

Schimbarea va fi oficializata pe 15 iunie, cind Adrian Mititelu intentioneaza sa organizeze o conferinta de presa in care va fi anuntata conducerea administrativa a echipei, dar si noul antrenor. Cert este ca ziua de 23 iunie a fost aleasa ca data de reunire a lotului la care sint asteptati si 12 jucatori de la care Mititelu a obtinut deja acordul, dupa cum sustine. Curios este ca Staicu a reusit sa-l convinga pe Mititelu sa-i dea bani si pentru cantonamentul din Lunca Jiului, care apartine de fapt DJTS Dolj, existind si un proces pe rol in legatura cu dreptul de proprietate.