La partida dintre Romania si Serbia vor fi prezenti 1.200 de fani sarbi, gradul de risc fiind unul ridicat, avand in vedere faptul ca acestia au mai provocat incidente in Romania, la partida din Cupa UEFA dintre FC Timisoara si Partizan Belgrad. Astfel ca, suporterii vor fi atent monitorizati si insotiti de trupe ale Jandarmeriei.

"Dispozitivul de forte de ordine va fi format din 500 de jandarmi, care vor fi prezenti in jurul stadionului, in timp ce in interiorul arenei vor fi 200 de agenti ai firmelor de paza si protectie. Circulatia rutiera pe drumurile de langa stadion va fi restrictionata in jurul orei 16:00, si tot de la acea ora va fi interzisa comercializarea bauturilor alcoolice. De asemenea, spectaorii vor fi supusi unui control corporal la portile stadionului pentru a nu avea asupra lor corpuri contondente sau materiale pirotehnice", a declarat Sorin Mustetea pentru NewsIn.

Pe de alta parte, reprezentantul Jandarmeriei a mai spus ca miercuri seara au fost retinuti doi bisnitari care comercializau bilete in jurul stadionului Farul. Unul dintre acestia este din judetul Ilfov si are 32 de ani, in timp ce al doilea, in varsta de 33 de ani, este din Bucuresti. Ambii au fost amendati cu cate 1.000 de lei.

Partida dintre Romania si Serbia, din preliminariile Campionatului Mondial din 2010, va avea loc sambata, de la ora 20:45, la Constanta, pe stadionul Farul.