Rafa Benitez, dat ca si demis de la Liverpool, a dat lovitura pe "Bernabeu", in timp ce Chelsea a luat un avans minim in fata lui Juventus.

A doua seara a optimilor de finala ale Ligii Campionilor a adus si prima echipa calificata in "sferturi". Bayern Munchen s-a impus cu 5-0 pe terenul lui Sporting Lisabona, facand imposibila misiunea lusitanilor in returul de peste doua saptamani.

Desi antrenorii sunt de obicei rezervati dupa astfel de succese, pana si Jurgen Klinsmann, tehnicianul lui Bayern, a admis ca echipa sa, care merge extrem de prost in campionat, trei infrangeri in patru etape, nu mai poate fi eliminata.

"Calificarea nu ne mai poate scapa. Am obtinut o victorie clara, care ne aduce siguranta, dar, totusi, nu trebuie sa ne pierdem concen­trarea. In trecut, am fost pedepsiti pentru indiferenta noastra", a spus germanul. De partea cealalta, Paulo Bento si-a gasit cu greu cuvintele, desi echipa sa nu a jucat rau in prima parte.

"Am fost mai buni decat Bayern in prima parte a jocului si am avut destule ocazii sa marcam. Apoi, in 20 de minute am pierdut totul.