Carlos Sainz si copilotul sau, Michel Perin, au fost nevoiti sa abandoneze etapa dintre Fiambala si La Roja, ei fiind adusi la startul etapei cu ajutorul unui elicopter, dupa ce au suferit un accident, anunta NewsIn.

Masina lui Carlos Sainz a cazut intr-o prapastie, iar in urma acestui incident se pare ca Michel Perin a fost usor ranit la unul dintre omplati.

Inaintea acestei etape, Carlos Sainz si copilotul sau se aflau pe primul loc in clasamentul general la clasa auto, la o distanta de 27 de minute si jumatate de ocupantii locului secund, Miller si Pitchford.