Suporterul stelisat Catalin Iordan, zis Tweety, care a agresat, in urma cu un an, un cameraman al TVR, are interdictie de a intra pe stadioanele din Romania pana in 2013, acesta fiind introdus, joi, in baza de date a Jandarmeriei, in urma comunicarii deciziei instantei.
Monitorii de securitate si ofiterii de legatura din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor informa si celelalte structuri similare din tara pentru a nu permite accesul suporterului stelist pe stadioanele din tara. In prezent, Catalin Iordan are cea mai mare perioada de interdictie de a intra pe stadioanele din Romania. Recent, presedintele Ligii Suporterilor Rapidisti, Gigi Corsicanu, a primit interdictie de doi ani de a intra pe stadioane.
In luna mai, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat definitiv pe suporterul stelist Catalin Iordan la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, in cazul lovirii cameramanului TVR Robert Cristea, inaintea unui meci Steaua-Dinamo in urma cu un an.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 'Tweety', cinci ani departe de stadioane.