"Ne asteapta din nou un meci dificil pe propriul teren. De data aceasta intalnim o echipa care a incurcat multe ape in deplasare, cu jucatori foarte buni de atac. Universitatea Craiova e o echipa care nu se apara supranumeric, ci ataca cu patru sau cinci jucatori, dar speram ca evolutiile noastre bune de pe teren proproiu de pana acum sa ne aduca cele trei puncte. Craiova e o echipa care accepta jocul, asa ca jocul va fi spectaculos, pe contre. Exista premise pentru un meci cu multe goluri", a declarat Cristi Pustai.
Antrenorul a explicat si caderea echipei sale din meciul cu Rapid, pierdut in deplasare, scor 2-4: "Dupa ce luam un gol, vine si al doilea, pentru ca noi cadem foarte repede psihic, nu fizic. Incercam sa scoatem maxim de la jucatorii pe care ii avem, dar lotul este atat pe cat ne permite bigetul. Diferenta dintre noi si Rapid nu a fost totusi mare pe teren".
Pentru partida cu Universitatea Craiova, care se va disputa la Medias, duminica, de la ora 15:00, in etapa a 12-a a Ligii I, tehnicianul Cristi Pustai nu va putea conta pe atacantul Vidakovic si pe mijlocasul Dudita, ambii accidentati.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Pustai se asteapta ca meciul cu Universitatea Craiova sa fie unul spectaculos.