"Probele biologice recoltate lui Ionut Balba in noaptea de miercuri spre joi la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Sf. Ioan releva faptul ca jucatorul se afla sub influenta alcoolului. Alcoolemia sa era de 1,1 la mie, iar in aceste conditii fotbalistului i se va intocmi dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice sub influenta alcoolului", a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi, subinspectorul Madalin Taranu.

Atacantul nu se afla la prima experienta de acest fel. In luna februarie a anului trecut, Balba s-a ales cu permisul de conducere suspendat pentru o perioada de trei luni, tot din cauza alcoolului, iar doua luni mai tarziu a fost surprins conducand desi nu avea acest drept.

Balba se afla in proces cu Politia Rutiera Iasi, dupa ce a fost acuzat in martie 2008 ca a intrat cu masina intr-un stalp, in incercarea de a se sustrage unui control al Politiei.

Presedintele executiv al Politehnicii, Sorin Boca, a declarat ca Balba va suporta consecintele faptei sale, urmand sa fie amendat: "Daca Ionut a gresit, va plati conform legilor in vigoare. In ceea ce ne priveste, vom pune in aplicare Regulmentul de Ordine Interioara. Va fi amendat drastic, pentru ca nu este prima data cand pune clubul intr-o lumina proasta", a spus Boca.