Grupul de investitii Abu Dhabi United a ajuns la un acord cu oficialii clubului in cursul zilei de duminica.

"Scopul nostru este foarte simplu, sa facem din Manchester City cel mai mare club din Premier League, iar pentru inceput sa terminam pe primele patru locuri", a declarat unul dintre membrii Consiliului de Administratie, Sulaiman al-Fahim, citat de NewsIn.

Negocierile au durat aproximativ trei saptamani si s-au purtat intre reprezentantii companiei si fostul patron al lui Manchester City, Thaksin Shinawatra. Acesta a avut in ultimul timp probleme cu justitia din Thailanda si nu mai putea sustine financiar echipa.

Clubul Manchester City a confirmat luni ca exista negocieri cu firma araba, dar ca va anunta oficial in urmatoarele zile daca acestea s-au concretizat.