Generatia tenismenilor francezi de culoare se impune la Flushing Meadows. Dupa excelenta demonstratie de forta a eroului de la Australian Open, Jo Wilfreid Tsonga, in fata lui Carlos Moya, Gael Monfils a compostat biletul pentru optimile de finala ale US Open, eliminandu-l pe fostul numar trei ATP, argentinianul David Nalbandian, scor 6-3, 6-4, 6-2.

Daca favoritii intrecerii, spaniolul Rafael Nadal si elvetianul Roger Federer, nu au avut mari emotii in 16-imi, impunandu-se in trei seturi in fata sarbului Viktor Troicki (6-4, 6-3, 6-0), respectiv brazilianului Thiago Alves (6-3, 7-5, 6-4), fostul numarul 2 mondial, germanul Tommy Haas, a parasit intrecerea dupa ce a fost invins de luxemburghezul Gilles Muller, scor 2-6, 2-6, 7-6, 6-3, 6-3.