Fata urmeaza sa fie internata intr-un spital oncologic din Cluj-Napoca pentru a fi supusa unei interventii chirurgicale. Rudele fetei au spus ca tumoarea a fost descoperita de medicul de familie. "Au venit asistentele de la Primarie si au zis ca nepoata mea e gravida. Mi-am luat concediu si am dus-o la medicul de familie, care i-a facut o ecografie si mi-a zis ca are tumora. Fata e orfana de mama, tatal ei lucreaza cu ziua, iar noua ni s-au cerut 2.500 de lei pentru o ambulanta care sa o duca la Cluj. Insa nu avem acesti bani“, a declarat penru Newsin, Dorina Brudasca, matusa fetei.
Seful Sectiei Pediatrie din cadrul Spitalului Judetean Arad, Zeno Moldovan, a precizat ca fata trebuie operata de urgenta. "E o tumora foarte mare, este in evidenta medicilor oncologi din Cluj. Fata a fost internata la noi acuzand dureri foarte mari, dar ea trebuie sa continue tratamentul la o clinica de specialitate, mai ales ca tumora se extinde spre rinichi si uter“, a declarat Zeno Moldovan.
Pentru ca provine dintr-o familie saraca, conducerea Spitalului Judetean Arad a anuntat ca va suporta cheltuielile transportului fetitei la clinica din Cluj-Napoca din fonduri proprii sau din sponsorizari. Fata de 13 ani ar trebui sa ajunga miercuri la clinica din Cluj-Napoca, unde urmeaza sa fie supusa unei interventii chirurgicale pentru extirparea tumorii.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului La 13 ani are o tumora de circa cinci kilograme.