Teribila crima a avut loc marti dupa amiaza, in jurul orei 17.00, in apartamentul criminalului situat intr-un bloc din cartierul Micro VI.
Prietenia dintre cei doi adolescenti, Lascus Oana si Lucian Hoara, nu era vazuta cu ochi buni de parintii fetei care, dupa cum spun cunoscutii, s-au impotrivit relatiei. Se pare ca nici Oana nu-si mai dorea continuarea relatiei si marti, in timp ce se afla in vizita in apartamentul in care Lucian Hoara locuia impreuna cu parintii sai, i-a spus adevarul. Din nefericire, adolescentul a avut o varianta proprie de a pune capat relatiei, apeland la crima. Cutremurator este faptul ca baiatul nu era singur acasa in momentul in care i-a luat viata prietenei sale. In camera alaturata, un prieten apropiat, asculta muzica la calculator.
“Din primele audieri, tanarul a declarat ca, la un moment dat, a iesit din camera unde asculta muzica si s-a dus sa vada ce mai face Lucian. A gasit-o doar pe Oana, intinsa in pat, cu capul acoperit cu o perna. A luat perna si abia atunci a vazut ca era plina de sange. Speriat, a inceput sa bata pe la usile vecinilor ca sa ceara ajutor. Vecinii au fost cei care au anuntat Ambulanta, crezand ca fata mai poate fi salvata”, a declarat procurorul Dorel Herban.
Cadavrul tinerei a fost ridicat imediat de catre medicii legisti din apartamentul in care s-a comis crima. Acestia au trecut cu greu printre sutele de curiosi adunati in fata blocului pentru ca vestea nenorocirii s-a raspandit cu repeziciune.
Seful Serviciului de Medicina Legala Hunedoara-Deva, Dan Marculescu, a declarat ulterior ca victima avea carotida taiata si ca decesul a survenit foarte repede. “Victima prezenta o plaga taiata, cu sectiune de carotida si jugulara, care au provocat o hemoragie masiva si rapida. In asemenea cazuri, moartea intervine rapid, intre trei si cinci minute, fara durere”, a mai specificat seful medicilor legisti din judetul Hunedoara, mentionand ca adevarata cauza a mortii va fi stabilita in urma autopsiei care va avea loc miercuri.
Dupa ce a savarsit crima, Lucian a plecat cu bicicleta la magazinul unde lucreaza mama lui si i-a marturisit fapta. Intrebata de anchetatori, mama lui Lucian a recunoscut ca acesta i-a spus ca a omorat-o pe Oana. Politistii l-au prins pe autor in scurt timp de la demararea cercetarilor.
Remus Sabau, adjunct al sefului IPJ Hunedoara, declara ca, dupa incheierea cercetarilor la fata locului, audierea lui Lucian Hoara si a martorilor a inceput imediat, la sediul Politiei Hunedoara. Pe numele lui Lucian Hoara s-a emis o ordonanta de retinere pe termen de 24 de ore, urmand ca miercuri sa fie prezentat in fata instantei cu propunerea de arestare preventiva.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un adolescent de 16 ani si-a omorat prietena.