"In acest moment, proiectul de lege se afla in parlament, a trecut de Senat si sa speram ca, in final, va fi aprobat si adoptat", a precizat Irinel Popescu, cu prilejul Congresului Romtransplant, organizat, miercuri, in Capitala.

Potrivit Legii transplantului aflata in vigoare, nu se pot preleva organe de la un pacient aflat in moarte cerebrala fara acordul familiei. "Prin noua lege, nu se vor putea preleva organe daca exista un dezacord in acest sens, scris de pacientul aflat in moarte cerebrala, in timpul vietii. In rest, despre actuala lege putem spune ca este cea mai moderna, completa si sigura in privinta definitiei pe care o da mortii cerebrale, in sensul ca nu exista riscul de a lua organe de la un pacient care are sanse sa revina la viata", a explicat presedintele asociatiei Romtransplant.