Incendiul a izbucnit in jurul orei cinci si jumatate, cand in cladire se aflau 13 angajati din tura de noapte. Fumul inecacios i-a obligat pe brutari sa fuga din cladire inainte sa gaseasca extinctoarele. Oamenii au mai apucat doar sa cheme pompierii.

Cinci echipaje de pompieri au luptat timp de aproape trei ore sa stinga focul. Lt. Florin Racila, de la ISU Bistrita-Nasaud, a declarat ca cel mai greu le-a fost pompierilor sa sparga acoperisul din tabla.

In timp ce pompierii au incercat sa stinga incendiul, patronii brutariei si-au mai salvat din bunuri. Pagubele nu au fost inca evaluate, dar, potrivit primelor estimari, ele se ridica la cateva sute de mii de lei.