Tatal elevului, Marian Ghita, sustine ca baiatul, elev in clasa V-a la Scoala Generala nr. 5 din Medgidia, ar fi fost batut de profesorul de sport in urma cu doua saptamani, insa au asteptat eliberarea certificatului medico-legal pentru a face plangere la politie. Copilul le-a povestit parintilor ca profesorul a plecat de la ora de educatie fizica si, la intoarcere, i-a gasit pe copii jucandu-se si a inceput sa-i loveasca.
"Inainte de a fugi din sala, baiatului i-au fost aplicate vreo 10-15 lovituri la ureche, care i-au afectat nervul auditiv si nervul de echilibru conform certificatului medical. L-a luat de gat, i-a aplicat o lovitura in barba, in frunte, a cazut jos si apoi l-a luat de par si a maturat sala de sport cu el”, afirma tatal elevului.
Potrivit actul medical, baiatul are leziuni traumatice produse prin comprimarea coloanei de aer in conductul auditiv extern si are nevoie de o saptamina de spitalizare. Parintii copilului spun ca s-au decis sa il actioneze in judecata pe profesorul de sport dupa ce au incercat sa vorbeasca cu el, insa acesta a refuzat.
Politia din Medgidia a inceput o ancheta in acest caz dupa ce a primit certificatul medico-legal.
Profesorul de sport a renuntat sa mai profeseze in urma acestui incident. Purtatorul de cuvant al scolii, Ecrem Gafar, a declarat ca profesorul era pensionar, dar lucra ca suplinitor si ca, in urma incidentului, a prezentat mai multe certificate medicale si a solicitat sa se retraga din invatamant.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Profesor de sport, acuzat ca a batut crunt un copil.