Incidentul s-a petrecut in jurul orei 10 dimineata, langa Piata Charles de Gaulle din Bucuresti, intr-un moment in care traficul era extrem de aglomerat.

Observand ca Maybach-ul finantatorului stelist depaseste o coloana oprita la semafor si pleaca din pole-position in timp ce semaforul era inca pe rosu, omul a sesizat un echipaj al Politiei Rutiere care stationa in zona. Politistii au transmis informatia prin statie unui motociclist al Brigazii de Politie Rutiera aflat la Piata Aviatorilor, iar acesta a pornit dupa Maybach.

La capatul unei urmariri de aproape jumatate de kilometru, “vaporul” lui Becali a fost tras pe dreapta, dar, evident, finantatorul Stelei nu a recunoscut ca ar fi trecut pe rosu. In aceste conditii, motociclistul a putut doar sa-l atentioneze pe magnatul din Pipera cu privire la prevederile Codului Rutier.