Victima si nepotul sau in varsta de 27 de ani au mers, vineri seara, la o ruda, unde au baut pana noaptea tarziu. La un moment dat, cei trei s-au luat la bataie, iar tanarul de 27 de ani l-a legat pe unchiul sau de un stalp si i-a dat foc cu o bricheta.

Potrivit Politiei, tanarul a incercat apoi sa stinga focul, aruncand apa pe hainele victimei. Apoi, agresorul l-a dezlegat pe unchiul sau si l-a asezat pe un pat si chiar a incercat sa-i schimbe hainele arse, dar nu a reusit si a decis sa fuga.

Purtatorul de cuvant al IPJ Galati, Stefan Gohoreanu, a declarat, azi, ca victima a trait pana sambata dimineata, cand a fost gasit de rude. Acestea au alertat Politia si Ambulanta, insa medicii sositi la fata locului nu l-au mai putut salva, constatand doar decesul victimei.

Politia a inceput sa-l caute pe autorul crimei, tanarul fiind gasit, o zi mai tarziu, ascuns intr-o padure. "Duminica dimineata, la ora 5.00, autorul a fost prins in padurea din satul Storcesti si ulterior prezentat instantei de judecata (Tribunalul Galati - n.r.), care a emis pe numele sau un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile sub acuzatia de omor calificat", a precizat subcomisarul Gohoreanu.