„Banciu Gigel. 1 an si 7 luni. Calarasi. Corp strain traheal. Os de pui“. Gigel este unul dintre pacientii Mioritei Toader, iar osul de pui - unul dintre obiectele de colectie ale medicului primar ORL de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“. Monede, nasturi, margele, o rotita de la o masinuta, baterii de ceas, cruciulite, un martisor, fasole, porumb, grau, seminte de floarea-soarelui sau de dovleac - langa osul de pui inghitit de Gigel, intr-o cutie rotunda, transparenta, stau gramada sute de obiecte recuperate din nasul, urechile, gatul sau stomacul copiilor. Miorita Toader le colectioneaza ca pe niste adevarate „trofee“.
Vinerea trecuta, cutia cu „obiecte recuperate“ a fost scoasa pentru prima data in vazul lumii, in cadrul expozitiei inedite de colectionari - „Collecting Collectors“, de Anca Benera si Stefan Tiron, la Galeria Noua. „Ce tare! Foarte misto!“ - au exclamat tinerii amatori de arta contemporana, cu ochii la „trofee“.

Cutia cu vieti salvate

Cand era mica, strangea servetele. Pana nu demult, a avut in casa o colectie de plante presate. In ultimii sapte ani, strange „corpii straini“ extrasi de la pacientii sai minori. A inceput cu un fragment de aluna, in 2001. „Obiectele acestea reprezinta salvarea vietilor unor copii. Am considerat ca aceste obiecte - care puteau sa-i coste viata pe micutii mei pacienti - mi-au fost oferite ca niste «trofee», asa cum sportivii primesc medalii si diplome“, spune Miorita Toader.