Sinistratii au stat sambata noaptea sub cerul liber, iar a doua zi au incercat sa mai salveze ce se mai putea din gospodarii. Prefectul judetului Valcea, Radu Renghea, a declarat: "Trebuie sa amintim ca nu e o alunecare clasica, ci de o halda de la exploatarea miniera din zona. Ne-a surprins viteza cu care s-a deplasat: 3m/ora".

"In prezent, nu se poate interveni pe aceasta alunecare, deoarece este o masa de pamant foarte mare si va trebui asteptata stabilizarea terenului", a mai precizat Renghea.

Localnicii si pompierii militari lucreaza la recuperarea materialelor din cele doua case care au mai ramas in picioare, dupa ce doua locuinte au fost deja inghitite de pamant. Comitetul pentru situatii de urgenta s-a intrunit duminica dimineata si a stabilit ca exploatarea miniera Berbesti este vinovata pentru aceasta catastrofa, deoarece a inchis fara o consolidare corespunzatoare halda de steril care a pornit la vale inca de sambata.