Reprezentantul aeroportului Baneasa a declarat in direct la Realitatea TV ca nu se stie cand va fi redeschis aeroportul.

Conform informatiilor de ultima ora, Compania Tarom a anulat sase zboruri cu plecare de pe aeroportul Henri Coanda Bucuresti din cauza ninsorii abundente, informeaza un comunicat de presa emis de catre companie.

Potrivit comunicatului, zboruruile anulate sunt RO7111/RO7521 ( Bucuresti - Antalya/ Cluj - Antalya si retur), RO651/RO347 ( Bucuresti - Cluj- Viena), RO341 (Bucuresti- Viena), RO641 ( Bucuresti - Cluj) si RO601 ( Bucuresti - Timisoara).

Pasagerii zborurilor anulate vor fi reprogramati pentru zboruri ulterioare, care vor fi efectuate dupa ce pe Aeroportul Henri Coanda se va redeschide traficul aerian. In ceea ce priveste pasagerii zborului Cluj - Viena, acestia vor zbura de la Cluj la Frankfurt, de unde vor fi rerutati catre Viena.